" sa stii ca oricat te-ai stradui n-ai sa izbutesti niciodata , sa treci dincolo de linia aceasta de umbra care desparte trupul tau de orice altceva , de oricare alta fiinta ; e ca si cum degeaba ai fugi cu ea in padure , strangandu-i pumnul ei intr-al tau , in zadar ti-ai lungi trupul trist alaturi de al ei peste frunzele batute de soarele toamnei , "n-ai sa-l poti niciodata atinge", si faptura ei si oricare faptura ; vorbele tale au sa se naruie , deo parte , de alta a taisului care sclipeste pentru totdeauna despartindu-se de orice e viata in afara. Si ei , trecand mai tarziu au sa vada trupurile voastre alungite unul alaturi de altul nemiscate , precum statuile peste lespezi cu spada intre voi , si au sa dea un alt nume dragostei pe care i-o porti . Si mana ei , calda si umeda , pe care ai strans-o in pumn cata vreme ati fugit pe sub pomi e singurul loc din trupul zvacnind atunci in soare si umbra al ei alaturi de tine pe care sa-l fi stiut adevarat ; si semnul acesta al spadei care desparte fulgerand , ramane si cronica acestei iubiri , a gandului tau pentru o alta fiinta isi va incepe fiece fila cu aceeasi initiala , singura trasatura stralucitoare despartind pe lumina de aur, a fondului fiintei care ar vrea sa se apropie sa-l cuprinda pe acel personaj care sa aiba trasaturile chipului tau . "
...
e o tristete intre noi culcata ....
Mircea Ivanescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu